Despre noi
MGA – Moga Gallery Art este un atelier de artă din Timișoara, fondat în anul 2016. Cele mai inedite și autentice lucrări prind viață pe șevaletele noastre!
La cursurile clubului, participă atât copii, cât și adulți. Indiferent dacă este vorba despre pictură în ulei pe pânză, grafică sau studiu de arhitectură, misiunea noastră este să facem Artele Vizuale accesibile și cunoscute pentru toți.
In acest context al incertitudinilor artistice, Acest club nu este deloc „sub anestezie” — iar dovada sunt lucrările expuse, create de artiști diferiți prin profesii și parcursuri de viață.
Andrei Moga
Născut la data de 12.08.1985, în Beiuș, județul Bihor, România, Andrei și-a petrecut copilăria în orașul Oradea. A absolvit Liceul de Arte Plastice din oras, apoi a urmat cursurile de Arhitectură Peisagistică la USAMVBT, și Facultatea de Arte Plastice - secția Pictură, din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Studii complementare:
– Universitatea Spiru Haret – Facultatea de Drept
– Universitatea de Vest – Studii masterale în Drept Penal și Criminalistică
Practică desenul și pictura în ulei pe pânză de la vârsta de 13 ani. Temele abordate sunt variate, de la desen tehnic la pictură clasică. A avut privilegiul de a fi ucenicul maestrului mondial al caricaturii, Ștefan Popa Popa’s.
Este profund influențat de pictura românească (Theodor Aman, Corneliu Baba), dar și de maeștrii revoluționari ai artei europene, precum Francisco de Goya sau Caravaggio, cu al său inconfundabil clar-obscur.
Pe lângă cariera artistică, Andrei este pompier militar activ în cadrul ISU Banat Timișoara, , din anul 2006 – activitatea artisticva fiind susținută moral și de Instituție.
Planuri de viitor
– Organizarea de expoziții alaturi de cursanții săi în cele mai inedite spatii expozitionale.
– Dezvoltarea Clubului MGA – Moga Gallery Art, un loc dedicat artei, deschis tuturor vârstelor, unde participanții pot explora diverse ateliere de creație vizuală
– Colaborări cu instituții, cabinete de psihologie și centre de art-terapie pentru promovarea artei ca formă de expresie și vindecare.
„Cea mai mare forță a omului este imaginația. Ea creează lumi, lucruri și situații din nimic, exact ca materia din univers.” A. Einstein.